Algele



Exista doua categorii de alge: cele "bune" si cele "rele". Algele bune sunt prezente in cantitati mici si indica o buna calitate a apei si sunt tinute sub control foarte usor fie de pesti consumatori de alge, fie prin curatare manuala. Algele rele sunt fie un indicator al unei proaste calitati a apei, fie sunt specii care napadesc acvariul si trebuie literalmente starpite. Trebuie mentionat ca folosirea chimicalelor pentru indepartarea algelor nu este o solutie buna, deoarece afecteaza si plantele.  

TIPURI DE ALGE

Algele rosii (Rhodophycee) apar destul de rar in acvariu. 

Algele brune (Pheophycee). In acvariu ele sunt in general reprezentate de diatomice. Se dezvolta de obicei sub forma unui strat foarte subtire pe elementele de decor sau pe geamurile bazinului. Indica de obicei lipsa luminii sau exces de silicati. Cresterea cantitatii de lumina le face de obicei sa dispara. 

Algele verzi (Chlorophycee). In cantitati mici sunt un semn bun (mai ales in mediu bazic). Daca se inmultesc in exces insa, devin si ele problematice. Exista doua feluri de alge verzi:
- alge verzi filamentoase (care sunt cele mai frecvente). Pot ajunge la cativa centimetri lungime, insa se inmultesc foarte repede, daca le permit conditiile din acvariu.
- apele verzi reprezinta de fapt proliferarea masiva a algelor microscopice, determinata de iluminarea in exces sau de u8n plus de elemente nutritive. 

Algele albastre (Cyanophycee) se dezvolta si ele datorita iluminarii excesive. Sunt microscopice si pot avea si culoarea verde-albastruie sau chiar bruna. Ele sufoca si ucid plantele.

PROFILAXIA ALGELOR   

Algele sunt omniprezente in acvariu si vor fi in continuare daca nu se iau masuri drastice. Pentru acvariile care contin numai pesti, solutia optima este sterilizatorul cu ultraviolete. Aceasta solutie nu este potrivita insa pentru bazinele cu plante, deoarece sunt afectate si ele. Din pacate, conditiile care sunt bune pentru plante, sunt bune si pentru alge. Din fericire, plantele de obicei intra in competitie cu algele pentru elementele nutritive existente. In general, algele vor profita de orice dezechilibru nutritional pentru a prolifera.
  
CONSUMATORI DE ALGE  
  
Cel mai eficient mod de a controla algele este prin folosirea consumatorilor de alge. Se recomanda introducerea imediata a acestora intr-un bazin nou, inainte ca algele sa aiba timp sa se instaleze. Black molly sunt o alegere excelenta pentru "rodarea" unui acvariu nou, fiind ieftini si usor de gasit. Este important sa nu fie hraniti, deoarece doar daca sunt flamanzi vor manca alge. Consuma cea mai mare parte a tipurilor de alge care apar in aceasta perioada. Otocinclus sunt buni consumatori de alge, dar sunt niste pesti mai delicati. Plecostomus, Ancistrus. Acestia sunt pesti cu gura in forma de ventuza, cu care sug algele de pe sticla, decor, plante. Plecostomus insa creste prea mare, moment in care incepe sa manance si planta, de aceea este recomandat Ancistrus. Mancatorul de alge siamez (Crossocheilus siamensis) este un mancator foarte bun. Consuma si alge rosii. Se pot folosi si melci de acvariu. Nu trebuie folositi melci indigeni, pentru ca pot rapandi anumite boli.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu